Acronimul SKF vine de la Svenska Kullagerfabriken, o companie suedeză fondată în anul 1907. Ca să răspundem la întrebarea din titlu vom prezenta succint compania.
Totul a pornit de la inginerul Sven Wingquist, responsabil cu mentenanța și repararea utilajelor la fabrica la care lucra pe atunci.
Nemulțumit de performanța rulmenților cu role a decis să aducă o îmbunătățire acestora pentru a-și ușura munca. În vara anului 1907 a prezentat o inovație, care urma să revoluționeze industria de mașini și utilaje.
A inventat rulmentul cu două rânduri de bile auto-aliniate cu o pistă sferică în inelul exterior, folosită de ambele rânduri de bile. Descoperirea a rezolvat problema asociată cu nealinierea arborilor și a eliminat astfel opririle frecvente de producție.
A fost un succes încă de la început! După trei ani de la fondarea companiei, aceasta avea un număr de 325 de angajați, iar în 1912 SKF a fost reprezentată în 32 de țări, până în 1930 numărul angajaților era de 21.000 în toate cele 12 fabrici de pe teritoriul întregii lumi.
Assar Gabrielsson managerul de vânzări și Bjorn Prytz directorul general al SKF au fondat în 1926 compania Volvo, care, la început, a funcționat ca o companie subsidiară de automobile în cadrul grupului SKF, grup care a finanțat producția primelor 1000 de autoturisme AB Volvo, nume care vine din limba latină și înseamnă eu rulez.
Astăzi, compania SKF este un lider mondial în dezvoltarea noilor tehnologii din industria de mașini, oferă soluții integrate privind întreținerea și recondiționarea acestora.
Mai mult, lucrează împreună cu companiile care apelează la serviciile lor pentru a găsi cea mai bună soluție în problemele punctuale ale acestora, cu soluții de reducere a consumului de energie și oferă soluții privind mentenanța pentru a extinde durata de viață a componentelor.
Compania își concentrează eforturile nu numai în tehnologiile de vârf în ceea ce privește echipamentele și utilajele industriale, dar și în reducerea impactului acestora asupra mediului. Cea mai recentă tehnologie de acest tip a SKF este BeyondZero.
Produsele SKF
SKF privește într-un fel unic echipamentele rotative și modul în care diferitele componente ale proceselor industriale conlucrează, de aceea oferă o gamă largă de produse și tehnologii de vârf în toate industriile majore existente, în fiecare fază a ciclului de funcționare a componentelor.
Aplicabilitatea și condițiile de funcționare ale componentelor rotative sunt extrem de diverse.
Pentru a obține cea mai bună performanță potrivită proiectului dumneavoastră trebuie luați în calcul o serie de parametrii: dimensiuni, greutate, viteză de rotație, sarcini, etanșare, lubrifiere și a.m. d.. La SKF veți găsi cea mai largă gamă de rulmenți din lume, produse de aceeași companie, precum și instrumente de măsurare și calcul, dar și sfaturi de specialitate aplicate.
În ceea ce privește rulmenții SKF, compania produce practic orice tip de rulment cu bile și role, disponibile pentru toate sectoarele ale industriei, satisfăcând o varietate de nevoi și condiții de funcționare.
Într-o lume modelată de creșterea populației, de urbanizare, digitizare, preocupări de mediu, realitatea industrială este o adevărată provocare. De aceea noi cei de la Leco venim în întâmpinarea nevoilor dumneavoastră și cu această gamă de produse, a căror calitate, mai sus prezentată, vorbește de la sine.